Marea Unire din 1918 a fost si rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei românesti. Mãretia ei stã în faptul cã desãvârsirea unitãtii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii natiuni române, realizatã într-un elan tâsnit cu putere din strãfundurile constiintei unitãtii neamului, un elan controlat de fruntasii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligentã politicã remarcabilã spre telul dorit. [...]

Marea Unire nu a fost rezultatul participãrii României la rãzboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revolutia din Rusia si destrãmarea monarhiei austro-ungare. Rationamentul lor s-a înscris formulei traditionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania si Banatul,

victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruintã o excludea pe cealaltã, astfel cã nimeni nu vedea cum ar fi cu putintã ca toate aceste provincii sã intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de vointã al natiunii române de a-si da armãtura teritorial-institutionalã care este statul national.[...]

O necesitate istoricã - natiunea trebuie sã trãiascã într-un stat national - s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetentã, si, punând în miscare natiunea, i-a dat acea fortã uriasã ca peste toate adversitãtile sã dea viatã aspiratiei sale: statul national.

sursa:http://www.e-scoala.ro/1decembrie/index.html