Obama este noul preşedinte al SUA
Potrivit exit-
Anunţul canalelor americane de televiziune a fost întâmpinat cu o imensă bucurie în diverse locuri publice din Statele Unite unde simpatizanţii lui Obama se reuniseră deja pentru a sărbători această victorie mult aşteptată.
Alegerea lui Obama este istorică într-
Starea economiei este, în opinia americanilor, cea mai stringentă problemă cu care se confruntă Statele Unite.
Sondajele efectuate la ieşirea de la urne au demonstrat că 62% dintre alegători sunt interesaţi de acest subiect, în timp ce situaţia din Irak sau terorismul îi preocupă doar pe 10, respectiv 9% dintre americani.
Aproape 90% din cei care consideră terorismul cea mai mare provocare a Statelor Unite au votat pentru candidatul republican John McCain. Tot pentru McCain au votat peste o treime dintre americanii îngrijoraţi de evoluţia problemei irakiene.
Candidatul democraţilor, Barack Obama, a votat marţi în jurul orei 15.40, ora României, pentru alegerile prezidenţiale americane, în oraşul Chicago din Illinois, însoţit de familie. După ce a votat, candidatul democrat a salutat mulţimea zâmbind şi a arătat camerelor dovada faptului că a votat.
Apoi, în aplauze, a strâns câteva mâini şi a discutat puţin cu alţi alegători prezenţi.
Secundul lui Obama, Joe Biden, şi-
Republicanul John McCain şi-
Barack Obama a obţinut deja două mici victorii, pe Costa de Est. Între ele şi Dixville, o localitate din statul New Hampshire, cu 21 de votanţi. Barack Obama a obţinut aici 15 voturi, faţă de doar 6 primite de John McCain.
Candidatul democrat a obţinut cele mai multe voturi şi în altă localitate, Hart's Location, unde a fost votat de 17 dintre cei 27 dealegători.
Alaska este ultimul stat unde se va încheia procesul de vot miercuri, la ora 08:00. În cazul în care cursa va fi strânsă, anunţul va întârzia câteva ore.
Victoria îi va reveni celui care va obţine 270 din cele 538 ale Colegiului Electoral. Analiştii consideră că învingătorul nu va fi cunoscut mai devreme de astăzi, ora 06:00, ora României.
Sursa: bihor-online
0 comments:
Post a Comment